Latest Posts

Feluri Principale

Ras asfour de tofu

Ați încercat până acum ras asfour? Este un preparat specific libanez care se face cu ceapă, proteină animală și sos de rodie. Era un preparat care mie îmi plăcea mult înainte de veganism căci este dulce acrișor și de care mi-a fost puțin dor. Pentru că din dor ies toate rețetele veganizate la mine, am […]

Basics

Hummus simplu

Să faci hummus este una dintre cele mai simple, dar gustoase lucruri pe care le poți face în bucătărie. Folosind toppingurile potrivite, vei uimi și cei mai pretențioși invitați. Dacă adaugi și câteva lipii libaneze sau din cele simple integrale, e clar că ai începutul unui festin libanez chiar la tine acasă.

Feluri Principale

Falafel la cuptor

Așa mult îmi place falafel-ul, însă uneori mi se pare că cel de la restaurante/shaormerii e mult prea unsuros. Din cauza acestui lucru, m-am decis să îmi fac o versiune a mea, făcută la cuptor sau la Airfryer care să fie la fel de gustoasă, însă nu la fel de unsuroasă.

Feluri Principale

Salată orientală cu tofleta

De ou cred că îmi e cel mai dor, dacă ar fi să fac un top al lucrurilor care îmi plăceau și de care acum îmi e puțin dor. Îmi plăcea super super mult salata orientală în care puneam și 2-3 ouă fierte. Cum stăteam eu liniștită într-o seară mi-am spus, dar dacă adaug tofleta? […]

Feluri Principale

Iahnie de fasole

Weekendul trecut am fost în vizită la părinții mei și m-am întors numai cu bunătăți. Printre toate aceste bunătăți se numără și această iahnie de fasole pe care am gătit-o alături de mama și care a ieșit minunat <3 Vă las mai jos îngredientele și modul de preparare. Rețeta este super versatilă pentru că o […]

Desert

Foietaj împletit cu ciocolată

Nu toate deserturile trebuie să fie complicate, nu-i așa? Uneori e bine să ai în arsenal un secret rapid și super gustos, iar combinația aceasta e fix ce trebuie cu doar 2 îngrediente. Secretul este să iei îngrediente de calitate, căci atunci când sunt atât de puține, trebuie să te bazezi pe gustul îngredientelor.