Cred că aceasta este una dintre rețetele reproduse de mine cel mai autentic pentru că se aseamănă suuuper mult cu rețeta și gustul original.
Cred că un rol foarte mare l-au avut piscoturile vegane folosite, și anume cele de la Ambrozia. Eu le-am găsit în Bebetei și în Esența Plant, dar sunt convinsă că le găsiți în mai multe locuri.
Dacă locuiești în afara țării și nu ai acces la versiune vegană de pișcoturi, ți-aș recomanda să faci o foaie subțire de pandișpan folosind rețeta aceasta. Ulterior poți respecta direct pașii de mai jos.
Ingrediente
3 pungi de pișcoturi vegane
o cutie de mascarpone vegan
250ml frișcă vegană
2 căni cafea îndulcită
cacao pudră
1 linguriță extract vanilie
Mod de preparare
- Începem prin a prepara cafeaua. Eu am făcut două cafele lungi la expressor pe care le-am îndulcit ulterior cu Mocha Flav Drops de la MyProtein. În acest mod puteți intensifica aroma de cafea și o și indulcește.
- Pentru cremă punem mascarponele într-un castron înalt și folosind mixerul îl mixăm până când se înmoaie puțin. Ulterior punem frișa și batem bine până se întărește.
Dacă le pui împreună riști să rămână guguloaie de la mascarpone.
După ce le-am bătut, punem extractul de vanilie și mai amestecăm puțin - Pentru asambare procedăm în următorul mod:
Luăm pișcotul, îl trecem prin cafea și apoi așezăm un strat de pișcoturi pe fundul tăvii. Recomand să dați pișcotul prin cafea de cel puțin două ori. La primul test eu l-am dat doar o singură dată și a absorbit super repede cafeaua, motiv pentru care a ieșit puțin uscat. Recomand să însiropați fără frică, pișcoturile acestea absorb mai mult lichid, iar crema oricum e mai tare decât cea originală.
Punem apoi un strat de cremă și apoi repetăm procesul.
În tava mea au încăput fix trei straturi.
După ce am pus și ultimul strat de cremă, atunci presărăm un strat de cacao și apoi dăm la frigider peste noapte.
Pentru prăjituri mie îmi place mult să folosesc cacao de la @myprotein căci e super gustoasă și să nu mai spun că este produsă din surse organice.
____
🌼🌼🌼 Daca sunteti curiosi sa incercati produsele menționate mai jos puteti folosi voucherul BEVEGAN si aveti 38% reducere la toata comanda de pe www.myprotein.ro ❤️
___