Ador lipiile acestea ❤️ Sunt motivul pentru care la mine în casă nu prea există pâine cumpărată. Bine, asta și pentru că încerc să nu mănânc foarte multă pâine și ajunge mereu să se strice. Din acest motiv însă, apelez întotdeauna la aceste lipii. Sunt super rapid de făcut, poți să le personalizezi după gust, ies moi, le poți mânca și a doua zi fără să se usuce.. ce să mai zic.. perfecte 💚.
Ingrediente
300 g făină – eu folosesc 50% albă și 50% integrală
3-5 linguri făină albă pentru presărat
175 ml apă călduță
40ml ulei
1 linguriță sare
opțional: pătrunjel tocat.
Mod de preparare
- Punem toate ingredientele într-un bol și frământăm puțin până când iese o bilă de aluat uniformă. Nu e nevoie de frământat ca pentru o pâine normală, ci doar până devine puțin elastic.
- Împărțim în 5-6 bucăți și întindem lipiile subțire, iar apoi folosind o tigaie (una de clătite folosesc eu), coacem lipiile până se rumenesc ușor pe ambele părți.
- După ce terminăm fiecare lipie, o punem într-o farfurie și o acoperim cu un prosop.
[…] adaugi și câteva lipii libaneze sau din cele simple integrale, e clar că ai începutul unui festin libanez chiar la tine […]