Sos bolognese pentru paste

Rețeta aceasta e așa delicioasă încât nu cred că o să pot scrie un intro care să îi facă cu adevărat valoare. Este “cărnoasă” , ușoară dar super gustoasă.

Fix ce ai nevoie să-ți încânte sufletul, exact ca rețeta originală. Numai că aceasta este cruelty free, așa cum ne place nouă.

Rețeta de mai jos este pentru 4-6 porții. Dacă nu ai invitați la masă, îți recomand să faci tot sosul și să fierbi pastele separat. Așa o să ai mereu senzația de prospăt făcut și o să fie mereu la fel de gustos.

Ingrediente

  • 300g tocată vegană

  • 1 lingură ulei măsline

  • 2 căței de usturoi mărunțiti

  • o ceapă tocată mărunt

  • un morcov tocat mărunt

  • 1/2 pahar vin roșu

  • 3 linguri pastă de roșii

  • 1 lingură oregano

  • 1 lingură cimbru

  • 1 cub legume

  • 800g roșii pasate (2 conserve

  • sare + piper după gust

  • opțional: pastele preferate pentru servire.

Mod de preparare

  • Într-o tigaie mare, punem uleiul la încins și adăugăm ceapa să o călim ușor. Adăugăm apoi morcovul și mai călim pentru câteva minute.
  • După ce s-au înmuiat adăugăm condimentele, usturoiul, cubul de legume și pasta de roșii și amestecăm bine.
  • Adăugăm vinul roșu și fierbem până se evaporă alcoolul. Dacă nu vreți să folosiți vin, este ok să fie înlocuim cu apă, însă nu va avea aceeași aromă puternică.
  • După ce s-a evaporat alcoolul, adăugăm tocata și amestecăm bine. Lăsăm să se gătească pentru 3-4 minute.
  • Adăugăm apoi roșiile și gătim la foc mic pentru 45 de minute, amestecând ocazional. Dacă scade prea mult, puteți adăuga puțin apă să nu se ardă. La final asezonați după gust cu sare și piper.
  • Cu sosul gata, tot ce rămâne este să gătiți pastele al dente, să puneți sosul peste ele și să le serviți. Recomand să folosiți un inlocuitor vegan de parmezan sau simplu fulgi de drojdie.
    Poftă bună.