V-am întrebat săptămânile trecute în story ce rețete v-ar plăcea să veganizez, iar această rețetă a fost cerută super mult! Mă bucur mult că v-am onorat cererea pentru că au iesit super gustoase. 💚 Trist a fost momentul când s-au terminat..
Le las mai jos însă pentru voi și sper să vă bucure la fel de mult ca pe mine.
Ingrediente
o pungă texturat soya felii
un cub de legume
2 linguri condiment grătar
sare și piper
1 lingură usturoi granulat
o jumătate cană făină
o cană apă
o linguriță turmeric
o jumătate de cană de pesmet
2 linguri drojdie nutrițională
ulei pentru prăjit.
2 foi dafin
Mod de preparare
- Începem prin a hidrata soia. Punem la fier 2 litri de apă în care punem condimentele de grătar, usturoiul, sare, piper, foile de dafin și lăsăm să fiarbă. Când a început să fiarbă punem soia și lăsăm să fiarbă pentru 15 minute.
După ce a fiert, scurgem apa și lăsăm să se răcească într-o sită.
După ce s-au răcit folosim un prosop să eliminăm cât de mult lichid putem din felii. - Într-un castron punem făina, apa, turmeric și o linguriță sare. Amestecăm bine până se combină. Ar trebui să ajungă la consistență de iaurt. Dacă e prea moale sau prea tare, ajustăm puțin cu apă sau făină. în alt castron amestecăm pesmetul cu drojdia nutrițională.
- Trecem fiecare felie prin aluat, apoi prin pesmet și prăjim în uleiul încins, la foc mediu. Avem grijă să le rumenim bine pe fiecare parte și apoi le scoatem și pe punem pe un servețel de hârtie.
- Mie cel mai mult îmi place să le servesc alături de piure, salată și murături 💚
Poftă bună!