crumble-vegan

Crumble de prune vegan și sos de vanilie

Recunosc, m-a apucat o obsesie cu prunele și am început să încerc toate combinațiile posibile.

Așa că am ajuns și la crumble și nu îmi vine să cred că mi-a luat atât de mult să încerc această combinație pentru că este absolut feno-me-na-lă. 😍

Bineînțeles se poate face și cu alte fructe, de ex: mere, afine, zmeură, vișine și tot așa ❤️

crumble-vegan

Ingrediente

  • 10 prune tăiate cuburi

  • 4 linguri sirop de agave/migdale

  • 30g unt

  • 50g ovăz

  • 25g zahăr

  • 25g migdale măcinate

Mod de preparare

  • Preîncălzim cuptorul la 180 grade.
  • Amestecăm prunele tăiate cu siropul astfel încât să le acopere bine. Punem apoi amestecul într-o tavă. Se pot folosi și forme individuale.
  • Untul, ovăzul, zahărul și făina de migdale se pun intr-un castron și folosind mâinile se amestecă totul până se transformă în fărâme.
  • Punem compoziția uscată peste prune și dăm la cuptor pentru 20-30 minute până când se rumenește bine.
    Se servește cu sos de vanilie (rețeta mai jos)

Ingrediente sos vanilie

  • 500ml lapte vegetal

  • 2 linguri amidon porumb

  • 3 linguri de zahăr

  • o păstaie de vanilie

  • 1/4 linguriță turmeric (pentru culoare)

Mod de preparare

  • Adăugăm laptele într-o crăticioară și lăsăm pe foc până se încălzește, alături de păstaie de vanilie căreia i-am scos sâmburii.
  • Între timp, punem restul ingredientelor într-un castron (și sâmburii de la păstaia de vanilie), iar cu câteva linguri de lapte omogenizăm ingredientele uscate.
  • Punem compoziția din castron peste lapte și apoi folosind un tel amestecăm în oală, la foc mic până se îngroașe și bolborosește.
    Se poate servi caldă sau rece în torturi și prăjituri.