O rețetă de aperitiv super gustoasă care sigur o să încânte pe toată lumea, fie ei vegani sau nu.
După ce am făcut această rețetă am dus-o la birou, căci sharing is caring și efectiv a fost devorată 😍
Are la bază caju și cremă de brânză din comerț, însă la nevoie puteți înlocui crema de brânză cu cremă de tofu. O să îi dea o textură asemănătoare.
Ingrediente
140g caju înmuiat în apă peste noapte
o cutie cremă de brânză vegană
60ml lapte de cocos din conservă
1/2 linguriță piper negru măcinat
1/2 linguriță usturoi granulat
1 linguriță sare
1 linguriță fulgi de chili
2 linguri ceapă verde tocată mărunt
o legătură de mărar
50g semințe cânepă
2 linguri fulgi de ceapă uscată
Înlocuiri posibile:
- Crema de brânză o poți înlocui cu o cremă de tofu
- semințele de cânepă le poți înlocui cu nuci coapte tocate mărunt
Mod de preparare
- Pune într-un robot de bucătărie nucile caju înmuiate alături de crema de brânză, laptele de cocos, sare, piper, usturoi, ceapa verde, puțin mărat tocat, fulgii de chili și toacă bine până când se transformă într-o pastă. Gustați în acest pas și asezonați după gust.
- Puneți apoi tot mixul, care în acest stadiu o să fie puțin moale, peste o folie de plastic și formați o bilă. Dacă veți vrea să faceți bile mai mici pentur platou aperitiv, recomand să nu folosiți folia de plastic, ci să o lăsați așa în castron. După ce se va întări o să formați bile mici cu mâinile umede pe care o să le tăvăliți apoi în mixul de ierburi.
- Puneți bila la frigider peste noapte.
- Într-un castron am așezat mărarul tăiat mărunt, semințele de cânepă și fulgii de sare și amestecați bine. Așezați bila de cremă în acest amestec și rotiți bine în tot amestecul să acoperiți pe toate părțile.